Adina-Cristinela Ghinescu prezintă:

FLORILEGIU – proză scurtă (2010)

AUTORII VOLUMULUI ANTOLOGIC DE PROZĂ SCURTĂ FLORILEGIU

George Arhip

Cristian Cașcaval

Livia Ciupav

Sorin Coadă

Ileana-Lucia Floran

Florin Molnar

Adriana Gheorghiu

Adina-Cristinela Ghinescu

Viorica Marica Hageanu

Crișan Ioan

Mihaela Mădălina Irava

Alina Lazăr

Dan Orghici

Mirela Savin

Nastasia Savin

Mariana Tănase

Mini recenzie copertă

Adina-Cristinela Ghinescu

”Asociația Culturală FLOREMA DESIGN și revista literară online VISUL, au venit în sprijinul volumului de față, un florilegiu de proză scurtă, constituind a doua apariție literară din acest ciclu, apărută sub egida editurii EMMA din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, la inițiativa unui suflet mărinimos, în persoana doamnei Ileana-Lucia Floran, promotor cultural, jurnalistă, poetă și totodată președinte al Asociaţiei Culturale „Florema Design” și editor-şef al editurii mai sus amintite. Autoarea mai multor volume de poezie și proză, Ileana-Lucia Floran, a reușit cu dăruire și necondiționat devotament să reunească pentru a doua oară, într-un interval de timp relativ scurt, iubitori ai condeiului și împătimiți ai cuvintelor, eterni îndrăgostiți ai slovelor, care, în această apariție literară au avut curajul să se ”dezbrace” de haina protocolară impusă uneori de cadrul oficial și să-și deschidă o poartă misterioasă a sufletului lor, spre a se lăsa cunoscuți și publicului consumator – nostalgicii vremurilor trecute – așa cum îi mai răsfață rândurile de pe paginile unor cărți care își iubesc și intenționează să-și țină aproape cititorii… de unde nici această antologie nu face excepție. Visul scriitorului se împletește în această carte cu visul celui care ajunge să deschidă și să citească din rândurile sale, cititorul, care n-a fost nicidecum ales la întâmplare, dacă am parafraza destinul însuși, prezenta lectură dezvăluindu-se astfel ca și o taină a propriei identități oglindită de refugiul inerent al spiritului în fața unei ireversibile și autentice cascade de adevăr a sinelui, prezent la oricare dintre noi… fie scriitor, sau cititor.”

POSTFAȚĂ FLORILEGIU

Ileana-Lucia Floran

”Mulțumesc!

După ce, la începutul anului 2010, vedea lumina tiparului primul volum colectiv al Revistei online „Visul”,  cel de poezie, era firesc să demarez munca la cel de-al doilea volum, cel de proză scurtă.

Pentru reuşita proiectului, aveam nevoie nu numai de texte foarte bune, ci şi de o persoană dinamică, talentată şi perseverentă, care să se implice în proiect necondiţionat, să creeze o copertă originală şi sugestivă şi, de ce nu, să scrie şi prefaţa volumului.

Poate că dorinţa mea părea o utopie. Chiar dacă există foarte mulţi scriitori care sunt şi artişti plastici, care au talente multiple şi care sunt capabili să participe oricând la un asemenea proiect literar, sunt foarte puţini cei care ar face-o complet dezinteresat, care şi-ar rupe din puţinul lor timp liber pentru a munci pentru un simplu „mulţumesc”.

Ei bine, am avut încă o dată noroc.

Persoana talentată şi altruistă care s-a oferit bucuroasă să facă această muncă deloc uşoară este Adina-Cristinela Ghinescu, un artist complet: poet, prozator, pictor, jurnalist, fotograf, designer de interioare, dar şi consilier de imagine şi consilier spiritual.

Deoarece anul trecut domnişoara Adina-Cristinela Ghinescu a mai participat la un asemenea proiect, realizând coperta şi scriind mini recenzia înserată pe aceasta, la volumul antologic colectiv de poezie românească contemporană intitulat „Izvoarele vieţii”, a ştiut perfect cum trebuie să abordeze un asemenea proiect şi cum să ducă lucrurile la bun sfârşit.

Oricum, munca prefaţatorului nu este deloc uşoară, mai ales la un asemenea volum de proză scurtă ca cel de faţă, la care, pentru început, trebuie să citească cu atenţie şi cu discernământ, nu mai puţin de 341 de pagini, iar apoi să structureze elementele sugestive ale fiecărui scriitor în aşa fel încât să se şi încadreze    într-un anumit număr de pagini fără să omită nimic.

Dacă a reuşit, vor constata cititorii; oricum, eu sunt sigură că da. Ba chiar i-am „reproşat” astăzi, într-o scurtă convorbire telefonică, că este o perfecţionistă şi că nu pune punct până când nu este sigură că lucrul este bine făcut.

În ceea ce priveşte coperta, domnişoara Adina-Cristinela Ghinescu m-a pus la o grea încercare; mi-a trimis nu mai puţin de 30 de variante. Şi am fost obligată să aleg numai una…în condiţiile în care toate erau absolut perfecte. Am făcut şi un mini sondaj, întrebându-i pe toţi cei care au venit în acea zi la editură, care ar fi coperta pe care ar prefera-o. După asta, am fost şi mai încurcată, deoarece au fost alese, pe rând, aproape toate. Oamenii aveau şi argumente, unora le plăceau nuanţele, altora ideea sau amândouă.

Până la urmă, am optat pentru o variantă „combinată”. Am rugat-o pe domnişoara Adina-Cristinela Ghinescu, cu riscul de-a părea deplasată, să combine două idei şi să ajungă astfel la varianta finală, care, sper, să fie pe gustul tuturor celor care vor ţine în mâini această carte.

Pe lângă realizarea copertei şi a prefaţei, domnişoara Adina-Cristinela Ghinescu face parte şi dintre scriitorii care publică în acest florilegiu. Textele propuse de dânsa te pun pe gânduri, te obligă să te opreşti o clipă şi să meditezi asupra vieţii şi asupra consecinţelor faptelor tale. Să te întorci cu faţa către credinţă şi către adevăratul Dumnezeu. Să devii mai bun, mai cinstit, mai corect, mai sensibil. Te ajută să înţelegi esenţa şi substratul cunoaşterii.

Asta, fiindcă Dumnezeu a înzestrat-o cu har!

Îi mulţumesc pentru că există şi pentru că s-a implicat. Îi mulţumesc pentru că dăruieşte şi celorlalţi din dragostea şi talentul său.”

Orăștie, 24 iunie 2010

Osmoza sufletului în crochiuri literare purtătoare de revelații
fragment din prefața volumului

Adina-Cristinela Ghinescu

”Nu de puține ori, chiar de la începutul existenței lui terestre, omul a pus întrebări iubirii, precum și atracției lui nedeslușite către variațiile, originea și sensul ei, când nici măcar nu-i găsise practic definiția… prin care și-ar fi explicat măcar în parte misterul… dar mai cu seamă, această întrebare a dominat mintea scriitorului, care de cele mai multe ori și-a dezvăluit propria lui percepție în ceea ce privește identitatea iubirii, dând frâu liber necunoscutelor care cu har apar ca înșiruire de slove, în a descrie însuși sentimentul care din start l-a îndemnat a scrie și a descrie această trăire mistică.

Nu întâmplător am amintit despre dragoste… prezenta antologie de proză românească contemporană, are ca rezultat exact efectul ei.

Cartea Cărților ne învață despre dragoste, ca fiind legătura desăvârșirii umane pe pământ și tot ea ne amintește despre dragostea de aproapele nostru, poruncă care împlinește Legea Divină…

Iată că nu întâmplător și volumul de față ne vorbește tot despre dragoste și multitudinea formelor sale în accepțiunea elocventă a expresivității fiecărui autor în parte și proprietatea ei magistrală de a uni… Căci exact acesta este efectul ei.

Omul care a făcut toate acestea posibile, căutarea și găsirea celor care au ceva de spus despre dragoste și cuvânt, unirea lor într-un proiect de inimă, l-aș putea numi… și posibilitatea oferită ca aceștia să-și ofere cu generozite din dragostea lor celor care vor parcurge cu răbdare paginile acestei cărți, nu este nimeni altul decât un suflet nobil, care de-a lungul vremii a căutat să-și transpună sinceritatea iubirii și dăruirea prin acte și proiecte mai mult sau mai puțin filantropice, în sfera cultural-literar-artistică a plaiului românesc, în persoana d-nei Ieana-Lucia Floran, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Florema Design” şi director al Editurii „Emma” – Orăștie, distins promotor cultural, al cărui vis, se pare… a ajuns a se împlini.

Inaugurând acest ciclu antologic chiar de la începutul acestui an – mai precis, în prima jumătate a lunii martie – Asociația Culturală Florema Design și-a anunțat debutul prin apariția literară intitulată Florilegiu – poezii, volum unde sunt prezenți atât poeți și scriitori din spațiul mioritic, cât și poeți români stabiliți în afara granițelor tării, o inițiativă mai mult decât lăudabilă aș sublinia, aparținând d-nei Floran, care nu a uitat faptul că a fi român, înseamnă mai mult decât cuprinderea unei arii geografice propriu-zise și continuându-se de această dată cu Florilegiu – proză, volum care include în cele 341 de pagini ale sale, 16 autori, fiecare dintre ei diferențiindu-se prin intrumente de percepție, mijloace și tehnici artistice, acuitatea traducerii propriilor simțiri, tehnică de expunere, precum și bagaj lingvistic tradițional sau modernist.

Trăsătura fundamentală care leagă în mod simțitor pe toți cei 16 autori incluși în volum, nu este alta decât acel simbol care face foia cărții să vibreze, prin trăirile sincere și maiestuos aprofundate, tratate diferențiat și totuși în același mod, simbol care în lumea scriitorului este asemănat ca lutul pentru olar, sau făina pentru brutar, simbol denumit scriitoricește pana sufletulului.

Fiecare autor își presară asupra creației sale un strop de suflet, ajutându-l a i se dezvolta și nemărgini prin cuvintele folosite în compozițiile literare selectate în acest volum, și care în mod neîndoielnic poartă amprenta autenticului.

”Ceea ce nu mă ucide mă face mai poet.” spunea într-unul dintre citatele sale poetul Ionuț Caragea, ante prefațatorul meu, la care eu aș interveni, completând aceastei interesante ziceri plină de semnificații, următoarea adăugire: Tot ceea ce m-a ucis, îmi lasă sufletul să scrie…

Și continuând în aceeași notă, țin să menționez vizavi de volumul de față, un amănunt mai puțin vizibil, dar demn de semnalat, deloc exagerat și anume, proprietatea divină a autorilor acestei selecții de ”a face abuz” de suflet în paginile lor, precum și curajul de a se lăsa descoperiți în fața unui public străin, dar care e gata a porni în explorare.

Florilegiu – proză oferă cititorilor cheia secretă a fiecărui scriitor inclus în prezenta selecție, cheie care pune la dispoziție părticele consumabile de suflet încărcat în tainele harului străvechi, transpus în clasicul contemporan, menit de a desfăta și pregăti totodată evadarea spre o lume caldă, unde întrepătrunderi omenești și celeste izvorăsc nu numai din cerneala lăsată de pana neobosită a scriitorului…”

FLORILEGIU-PROZĂ SCURTĂ (2010) – film promo de Adina-Cristinela Ghinescu

Montajul, textul, fotografiile & prelucrarea acestora: Adina-Cristinela Ghinescu

O nouă apariție literară sub egida editurii Emma, Orăștie (Hunedoara) – iulie 2010
Proiect susținut de Asociația Culturală FLOREMA DESIGN și revista literară online VISUL și coordonat de Ileana-Lucia Floran, președinte al Asociaţiei Culturale mai sus amintite & editor-şef al editurii Emma.
• Prefațator – Adina-Cristinela Ghinescu
• Coperta – Adina-Cristinela Ghinescu
• Mini recenzia copertă – Adina-Cristinela Ghinescu
• Film promoțional realizat de Adina-Cristinela Ghinescu

© Copyright 2010 Adina-Cristinela Ghinescu.
| Toate drepturile rezervate | All rights reserved |

Pentru a citi materialele semnate Adina-Cristinela Ghinescu incluse în acest volum click AICI

copyright notice: textul, imaginile și filmul promoțional de la această pagină dețin dreptul de copyright Adina-Cristinela Ghinescu, și nu pot fi copiate, reproduse sau prelucrate fără acordul autorului.

LEGEA nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

Click AICI pentru a te documenta.

Copertă carte realizată de Adina-Cristinela Ghinescu

cover book created by ACG

volumul antologic de poezie IZVOARELE VIEŢII – 2009

Iniţiator proiect: MIHAI LEONTE

Coordonator: SIMINA SILVIA ŞCLADAN

Editor: LIVIU CLEMENT

Coperta: ADINA-CRISTINELA GHINESCU

Grafica: NICULINA VIZIREANU

Cuvântul pentru copertă: ADINA-CRISTINELA GHINESCU

Editura: LIDANA / SUCEAVA / 2009

CUVÂNTUL PENTRU COPERTĂ – Adina-Cristinela Ghinescu

“Purtând un titlu simbol, Volumul antologic “Izvoarele vieţii” este un volum al prieteniei, înscriindu-se în şirul ciclic al apariţiilor literare de excepţie, al căror iniţiator este poetul Mihai Leonte. Volumul de debut al acestei serii „Spiralele vieţii”, a fost publicat în anul 2006 continuându-se în 2007 cu „Drumurile vieţii” şi în 2008 cu volumul „Mirajele vieţii”. Volumul „Izvoarele vieţii” este a IV-a apariţie literară apărută sub egida editurii Lidana, aceeaşi editură care s-a ocupat şi cu tipărirea volumului „Mirajele vieţii”din 2008, primele două volume fiind apărute sub tiparul editurii Anamarol. Coordonatorul direct al acestui volum, precum şi al volumului „Mirajele vieţii” este poeta Simina Silvia Şcladan, care prin eforturi susţinute şi o tenacitate de invidiat, a reuşit să reunească un număr mare de autori, cu stiluri şi viziuni diferite, (mulţi dintre ei cunoscuţi deja în lumea literară contemporană, alţii proaspăt debutanţi), dar având toţi acelaşi ideal: dragostea pentru poezie şi pentru oameni. Ca editor al volumului „Izvoarele vieţii”, cât şi a volumului anterior, Liviu Clement a acordat un real sprijin în realizarea celor două proiecte menţionate mai sus. Cititorii iubitori de frumos, se vor regăsi în versurile acestui volum creat pentru a încânta acele suflete aflate în căutarea unei dimensiuni noi de iubire şi lumină guvernată de înţelepciunea celestă.”

Poster “Izvoarele vieţii” realizat de Adina-Cristinela Ghinescu

Poster “Autori Izvoarele vieţii” realizat de Adina-Cristinela Ghinescu

* copierea, reproducerea, modificarea sau publicarea celor trei postere este strict interzisă şi se face numai cu acordul autorului – Legea copyrightului

Film promoţional IZVOARELE VIEŢII – 2009

Volum antologic de poezie românească contemporană păstrând vechile tradiţii

Creaţie videografică semnată Adina-Cristinela Ghinescu

Prelucrarea imaginilor şi montajul: Adina-Cristinela Ghinescu Book presentation – promotional movie –

SPRINGS OF LIFE [2009]
© 2009 Adina-Cristinela Ghinescu
Toate drepturile rezervate

SCURTĂ RECENZIE – SIMINA SILVIA ŞCLADAN

vol. antologic Izvoarele vieţii – 2009

Versul Siminei Silvia Şcladan îmbie armonios candoarea îndemnurilor de iubire de aproapele, cât şi de ordin celest (VEI REUŞI!; OMULE; ADUNĂ AMINTIRI!; IZVOR DE VIAŢĂ; MAI PUTEM; CE E IUBIREA?; CÂNTĂ ŞI ŢIPĂ; UNIVERSURI PARALELE; POT FACE MAI MULT!; RUGĂCIUNE PENTRU MAICA DOMNULUI) cu trăiri puternice metamorfozate din simbioze vremelnice şi incandescente (UNIVERSUL DIN MNE; FAMILIA DIN INIMA MEA; NĂSCUT DIN PRIMĂVARĂ; PLOAIA DIN MINE; ŞI DACĂ AI ŞTI CÂT TE IUBESC…; NU MI-E FRICĂ DE TINE, MOARTE; CÂND VOI PLECA), fiind parte din întregul existenţial al experientelor autoarei, mai mult sau mai puţin cunoscut.                                                                                                                                                     Prin poezia Siminei Silvia Şcladan găseşti o poartă spre un suflet cu care te poţi identifica la un moment dat,  şi deprinde învăţătura de a preţui viaţa şi pe cei de lângă tine. Refrenele cantabile ale poemelor sale nu fac decât să întărească şi mai mult ideea că eternitatea şi clipa se confundă prin sentimentul înălţător care este iubirea (TAINELE VIEŢII, JOCUL TIMPULUI, DĂRUIRE, MAMA, PALMELE BUNICII, CÂNTECUL CODRILOR, DE ZIUA MAMEI MELE) numai ea reuşind să unească cu nobleţe şi generozitate, limitele timpului, despre care poeta a aflat şi le-a transpus atât de maiestuos în vers.

Adina-Cristinela Ghinescu

* Legea 8/1996

Mai multe despre acest volum AICI

Pentru a comanda Izvoarele vieţii click AICI

Ceea ce nu poţi înţelege şi schimba, acceptă… şi asta te va face fericit, pentru că dragostea şi pacea este legătura invizibilă a uniunii dintre oameni, prin care se naşte adevărata desăvârşire a fiinţei umane.

un articol de ACG

www.adinacristinelaghinescu.piczo.com

Insula Poeţilor

Vizitează-mă şi pe Creştin 3D

Poemele mele exprimate aici

Pentru a putea înţelege ce nu poţi şi pentru a fi împăcat cu tine însuţi, supune-te la aceasta:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” Deuteronom 6:5

Întru apropierea de Dumnezeu şi Adevărul Său, doar Scriptura trebuie urmată, nu religia. Şi aceasta se relevă fiecăruia numai aşa cum vrea şi consideră EL. Dumnezeu a creat originale pe pământ, nu copii xerox. Numai originalele (acceptând a fi diferit, unic) pot desăvârşi misiunea la care toţi am fost chemaţi prin menirea existenţială în scopul constituirii şi consolidării Bisericii Adevărului – Mireasa lui Hristos. Adevărata Biserică a lui Hristos se constituie din suflete foarte diferite, dar fiecare cu un rol determinant în misiune. Consider că faptele – roadele lăsate în urmă, care pot fi bune sau rele – sunt cele care trebuie să vorbească despre suflete, evoluţia lui pe scara spirituală şi implicit caracterul omului, NU emblema religioasă.

Deschide-ţi mintea!
Open your mind boys and girls!

Apartenenţa de la o religie nu ne face obligatoriu mai spirituali decât eram înainte. Nu ne asigură apropierea de Dumnezeu şi nicidecum mântuirea sufletului. De nenumărate ori, oameni religioşi se simt singuri, abandonaţi şi chiar într-o mare suferinţă. Ar contruibui la acestea şi neînţelegerea, lipsa de sprijin şi uneori asuprirea venită din partea familiilor acestor oameni, fapt ce conduce simţitor la degradarea sufletească a individului, la îndoiala şi zdruncinarea nădejdii în Divinitate şi ulterior la pierderea credinţei. Nu este vina omului, ci a sistemelor şi cultelor religioase, a administraţiilor lor care promovează o imagine ireală a Dumnezeirii, cât şi a tipologiei credinciosului, precum şi a doctrinelor care având un caracter pur omenesc, nu se pot aplica tuturor întru o armonie trup-suflet şi în consecinţă, la un anumit punct, vatămă. Despre confuzia venită în mintea şi inima omului, care crede că l-a găsit pe Dumnezeu doar mergând la biserică şi îmbrăţişând religia, supunându-se cu stricteţe unor reguli – vrându-se a fi duhovniceşti şi curative –  iar Dumnezeu ca urmare va rezolva toate problemele din viaţa lui… nici nu mai amintesc. Ea este inerentă. La fel ca şi răzvrătirea. Nu regulile şi nu stricteţea au dăunat vreodată vreunui sistem răvăşit şi confuz, indiferent de logistica lui (comparaţie cu omul care e la fel de confuz şi răvăşit, în căutare de soluţii), ci exprimarea lor, propagarea acestora în manieră nerealistă, precum şi omiterea consecinţelor, a factorilor externi perturbatori, care mereu au existat şi vor exista pe o cale care duce la spalare sufletească, că de mântuire poate e prea mult spus.

Religia şi canoanele ecleziastice au fost instaurate din vechime pentru o cauză nobilă într-adevăr, dar şi-au pierdut adevărata cauzalitate în timp, adunând de-a lungul vremii de la fiecare individ care a dobândit funcţii în cadrul religiei, încă o dogmă pământeană în plus, o lozincă, sau principiu ce s-a vrut să corecteze, dar care nu este în sine decât o credinţă personală a unui simplu om, care a avut privilegiul să o exercite, să o răspândească şi s-o mediatizeze cu ajutorul religiei.

Nu spun că e greşit şi grav să ai încredinţări personale privind Divinitatea – şi în acest sens: „Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.” Romani 14:5b – dar spun că e greşit şi grav să încerci să impui aceste convingeri personale ale tale – fie că ţi-au fost transmise din generaţie în generaţie, sau chiar de la propria ta familia şi ţi le-ai însuşit, fie că le-ai dobândit prin educaţie, percepţie, acuitatea titrării realităţilor înconjurătoare şi mesajelor divine, caracteristică ce ţine în mare parte de nivelul spiritual – altora din jurul tău, să nu oferi altă alternativă şi mai ales să te ascunzi în spatele religiei pentru asta – care îl promovează pe Dumnezeu! – şi să foloseşti această ramură vastă doar pentru ego-ul tău personal, sau efectiv doar pentru că aşa tu ai înţeles, sau poate în acest mod l-ai găsit tu pe EL. Şi mijlocul prin care se manifestă această coerciţie este cel mai adesea religia, deoarece se foloseşte metoda de înspăimântare uzuală (de multe ori încălcând liberul arbitru), aducându-se în faţă prerogativele lui Dumnezeu şi extremismul Său (rai sau iad, alb sau negru, bun sau rău), care da, există, dar care a fost prost înţeles şi în consecinţă defectuos promovat. Din nefericire, deşi cu toţii am citit acelaşi pasaj, nu toţi l-am înţeles la fel, sau nu l-am înţeles deloc, sau nu am vrut să-l înţelegem, din diferite motive, printre care, la loc de frunte ar fi cel care nu serveşte interesului. (în speţă formaţiunile religioase şi cei care le conduc)

Este vorba despre fragmentul biblic de la Romani din Noul Testament, lăsat moştenire de Apostolul Pavel. Şi ce moştenire preţioasă găsim în el, dacă îl citim cu ochii sufletului şi aplicăm îndemnurile lui cu toată încredinţarea noastră; şi am spus încredinţare, pentru că din text o să înţelegeţi relevanţa uriaşă a cuvântului folosit.

Din epistola lui Pavel către Romani:

„Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispreţuiesti tu pe fratele tau? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

Fiindcă este scris: “Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slava lui Dumnezeu.”

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însus lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. Eu ştiu şi sunt încredintat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutura, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni. Aşadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră. Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.” Romani 14:10-23

Aşadar…

Când judeci pe altul înseamnă că atragi primejdia unui alt păcat – prejudecata (judecata greşită) – deoarece noi ca şi oameni nu putem citi deplin în inima altui om, nu avem intensitatea lui perceptivă şi n-am fost martorii tuturor etapelelor şi împrejurărilor vieţii sale, ce au creat în timp concepţiile şi încredinţările personale pe care şi le-a format. „Niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.” Zaharia 8:17 „De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” 1 Corinteni 4:5

Când judeci pe altul sporeşti neînţelegerea, animozitatea şi certurile dintre două persoane, dintr-o familie, grup, comunitate şi chiar biserică, unde pacea şi dragostea trebuie să fie însuşirile de căpătâi. „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” 1 Corinteni 1:10

„Pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” 1 Corinteni 3:3

Când judeci pe altul înseamnă că aduci ispita unui păcat şi mai mare – clevetirea (calomnierea) – unul dintre cele mai rele păcate pentru că se încalcă din Cele Zece Porunci şi anume, porunca numărul nouă: „Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.” „Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul, judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii;” Zaharia 8:16

În cele din urmă şi cel mai însemnat lucru, când judeci pe altul înseamnă că aduci judecată asupra nouă înşine ca şi oameni; Hristos însuşi ne-a prevenit: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.” Matei, 7:1,2

Aşadar, calea către Dumnezeu nu este o cale obligatorie prin religie. Dumnezeu se poate afla şi prin alte alternative care sunt mai de preferat celor religioase, deoarece acele metode prin care tu însuţi te-ai apropiat de EL (tot EL înlesnind de fapt şi conjuncturile prin care Se lasă a fi cunoscut de tine) sunt originale, autentice şi cel mai important… potrivit construcţiei tale ca şi fiinţă, construcţie realizată şi înlesnită tot de către EL. Şi fiindcă acum vulnerabilitatea s-a diminuat, sau chiar a dispărut complet, tu nu mai poţi fi (atât de) abuziv influenţat, dirijat, orientat sau manipulat, în ceea ce priveşte DUMNEZEU, prin tradiţii, dogme sau încredinţări ale altor semeni ai tăi şi care nicicum nu se potriveau calapodului tău de A FI, aşa cum Dumnezeu ţi l-a croit, chiar dacă la acel moment, nu conştientizai nepotrivirea.

Să fii altfel decât cel de lângă tine, are un rost mult prea valoros, dar pe care aproape niciodată nimeni nu-l mai aduce în faţă, fie din lipsă de raţionament, lipsă de înţelepciune… fie din uitare, ori efectiv din sentimente urâte.

Dacă s-ar aminti, sau măcar s-ar face referire cumva la cauza diferenţierii dintre oameni, pentru mulţi nu ar fi de bun augur, mai ales în cazul în care aceştia sunt lideri religioşi împătimiţi care promovează o anume doctrină ce prevede ca şi crez doctrinar sintagma „ce face unul, facem toţi” stingând astfel individualitatea cu care toţi am fost născuţi şi mai grav, încălcând liberul arbitru, pe care Dumnezeu îl respectă. Acest subiect este dezvoltat şi scriptural, unde se specifică lapidar şi transparent despre îngrădire şi libertate, cum că Dumnezeu nu obligă, ci El doar îţi dă în faţă alternativele din care să alegi singur.

Nu spun că nu e bine să copiem pe unul şi pe altul de lângă noi care face BINELE şi rodul faptei lui se vede limpede şi de la distanţă, atenţionare care ne-o dă iarăşi Scriptura -  „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui” Matei 12:33 – tocmai pentru a ajuta omenirea să discearnă şi să fie lipsită de confuzie în privinţa faptelor semenilor noştri. Dar, nu e bine să copiem în stilul altora şi să împrumutăm până şi percepţia şi tiparele lor după care se lasă ghidaţi în viaţă. Dacă tot nu vine de la noi dorirea şi imboldul de a face ceva vrednic, măcar materializarea acelei fapte să o facem să fie potrivit firii şi construcţiei noastre, care este UNICĂ şi astfel fapta să devină autentică. A noastră.

„Aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” 1 Corinteni 3:7,8

Prin aceste versete se aminteşte faptul că tu respingi, urăşti chiar, subapreciezi, antipatizezi pe cel care nu este ca tine, care e diferit (el udă, pe când tu sădeşti… de exemplu), în care este tot acelaşi Dumnezeu, pe care îL recunoşti în alţii pe care îi iubeşti, îi valorezi sau poate chiar îi elogiezi. Ştiai că având astfel de simţăminte faţă de semenul tău, ai de fapt faţă de Dumnezeu? Te-ai gândit măcat o dată la aceasta? Toţi suntem „tot una” şi totuşi diferiţi şi unici.

Ideile vrednice de rod ales este bine şi constructiv înspre zidire a ni le împrumuta între noi (dat fiind că unii sunt cu mai mult înzestraţi decât alţii), dar nu şi modul de împlinire a acestora, pentru că în acest caz, nu am fi noi înşine, nu am da voie proprii individualităţi să iasă afară şi să deseneze, ci am face-o roabă altor schele de personalitate şi individualitate, care deşi aparent ni se potriveveşte, ne este de multe ori vrăjmaşă ulterior.

Proclam unicitatea şi individualitatea omului, aşa cum şi Dumnezeu o proclamă printr-atâtea stiluri, conjuncturi şi experienţe, întrucât numai în acest mod fiecare individ în parte îşi poate da adevăratul său rod pentru care a fost creat. De multe ori se încearcă sentimentul de a fi mai buni unde sunt alţii, dominaţi de voinţă şi persevernţă fără scop contructiv, dorindu-se mereu a se demonstra ceva. Greşit! E pierdere de timp şi pierdere de dar. Încearcă mai bine să fii bun şi să excelezi acolo unde deja eşti înzestrat, prin ce ai fost creat şi preţuieşte-ţi darul, în spatele căruia îţi afli şi menirea de a exista aici. Menirea cea adevărată.

„Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.” 1 Corinteni 2:12-15

© ACG 05.2009

DUMNEZEU NU ESTE O RELIGIE!

Urmăreşte ecranizarea cinematografică a acestui articol aici:

film realizat de Adina-Cristinela Ghinescu

Montaj si text: Adina-Cristinela Ghinescu

Prelucrarea imaginilor: Adina-Cristinela Ghinescu

Toate drepturile rezervate * copyright 2009 Adina-Cristinela Ghinescu *

Title: God is not a religion!

This material is under copyright of Adina-Cristinela Ghinescu / Romania

All rights reserved copyright 2009 Adina-Cristinela Ghinescu

Urmăreşte un film extraordinar, plin de informaţii şi lucruri de ultimă oră mai puţin ştiute despre Anticrist şi semnul fiarei, despre aceste timpuri pe care le trăim – Apocalipsa -

ÎNGERUL DIGITAL – SEMNUL FIAREI

“Acest material este sursa pură de Adevăr si informatii pentru cei care vor sa aibă grija de sufletul lor si implicit îl iubesc pe DUMNEZEU. Lăsaţi la o parte religiile, limitările, canoanele si dogmele ecleziastice pământene străine de Dumnezeu, prin care…”

Click pe această fotografie-profil  pentru a citi întreg comentariul meu replică la alte comentarii şi vizavi de film

Cum poţi atinge un nivel de motivare puternică şi să ştii să-l păstrezi

articol pentru oameni deştepţi care vor să înveţe

Simti vreodata ca in tine se afla o fiinta superioara, care abia asteapta sa iasa la lumina? Ii poti simti uneori prezenta, nu-i asa? E acea voce care te incurajeaza sa faci intr-adevar ceva cu viata ta. Cand actionezi in concordanta cu acea voce, parca ai fi o persoana cu totul noua. Te simti ca un zeu cu corp de om. Esti indraznet si curajos. Esti puternic. Esti de neoprit.

Dar apoi revii la realitate, si curand momentele respective sunt de domeniul trecutului. Unde a disparut vocea aceea puternica? Oare sufereai pur si simplu de iluzii grandomane? Nu e greu sa te plasezi temporar intr-o stare emotionala de forta. Du-te la orice seminar al lui Tony Robbins, si te va face sa dansezi printre randuri, simtindu-te total motivat. Pune-ti muzica rapida favorita, stai drept, respira puternic, pieptul in fata, umerii retrasi. Plimba-te tantos ca un super-erou. Striga “Da!” Bate-te pe piept de cateva ori. Vei arata ca un netot, insa strategia chiar functioneaza. Dar apoi te duci acasa, si motivarea emotionala se estompeaza. Ideile tale marete acum par nepractice. De cate ori s-a intamplat sa fii temporar inspirat cu o idee precum “Vreau sa-mi incep propria afacere”, ca peste o saptamana ideea sa fie data uitarii? Cand esti motivat ai idei inspirate, dar nu reusesti sa mentii acel nivel de motivare in timpul actiunii. Deci, cum poti atinge un nivel de motivare puternica si sa-l pastrezi?

Motivarea emoţională

Conform lui Tony Robbins, cheia motivarii o reprezinta managementul starilor. Aceasta inseamna a te conditiona sa te simti intr-un anumit fel, prin tehnici precum ancorarea Din nou, ideea este sa-ti starnesti emotiile, astfel incat sa fii motivat sa faci actiunea. Acest gen de motivare este de obicei de scurta durata, chiar si atunci cand emotiile implicate sunt foarte intense. Am studiat si practicat pe indelete acest gen de tehnici motivationale emotionale, in perioada de varsta dintre 20 si 30 de ani. Pe termen lung, nu mi s-au parut prea eficace. Intelectul meu vedea dincolo de bataile in piept. Partea logica a mintii mele era in cele din urma nesatisfacuta cu incercarile de a induce motivarea prin manipulare emotionala. (conectarea unei emotii cu un declansator fizic, de exemplu bataia in piept). Cand Tony isi loveste pieptul in timp ce vorbeste, el activeaza ancore pe care le-a conditionat in prealabil. Dezavantajul este ca trebuie sa continui sa activezi aceste ancore, precum si sa le re-conditionezi periodic pentru a-ti pastra motivarea. Asta inseamna foarte multe batai in piept. Alta metoda motivationala sugerata de Tony este sa scrii pe hartie placerea pe care o asociezi unei actiuni, precum si suferinta care survine atunci cand nu indeplinesti actiunea.

Ati vazut vreodata un vorbitor motivational de genul bum-bum? Daca e bun, va avea asupra ta un efect emotional si te va face sa te simti motivat. Dar intr-o zi-doua, avantul motivational se estompeaza, si revii la normal. Poti asculta sute de vorbitori motivationali si experimenta un efect emotional gen yo-yo, dar nu dureaza. Cred ca aceasta se intampla in special oamenilor a caror gandire e orientata tehnic. Suntem obisnuiti sa gandim cu capul. Suntem tot creaturi emotionale la un anumit nivel, dar detectorii nostri de emotii ne curata periodic mintile de orice nu ne satisface logica.

Motivarea intelectuală

Obisnuiam sa devin frustrat cand conditionarea mea emotionala se evapora dupa o vreme. Pana la urma am realizat totusi ca a ma ghida dupa intelect, nu dupa emotii, nu era un lucru chiar atat de rau. Trebuia doar sa invat sa-mi folosesc mintea ca pe o unealta motivationala eficienta. Am incetat sa folosesc tehnicile de motivare emotionala si m-am hotarat sa vad daca ma pot motiva intelectual. M-am gandit ca daca nu ma simteam motivat sa urmaresc un anumit scop, poate ca exista un motiv logic pentru a nu o face. Poate ca nu-mi foloseam logica suficient pentru a intelege aceasta. Am observat ca atunci cand am motive intelectuale puternice pentru a face un lucru, de obicei nu am dificultati sa trec la actiune. Sunt motivat sa fac sport in mod regulat deoarece a face aceasta e un lucru inteligent si rezonabil. Nu e nevoie sa ma incit emotional pentru a ma duce la sala de sport. Pur si simplu ma duc. Dar cand mintea mea considera un scop ca fiind nepotrivit la un anumit nivel, de obicei ma simt blocat. Am inteles ca acesta este modul mintii mele de a-mi spune ca scopul respectiv era gresit ales de la bun inceput. Uneori un scop pare sa aiba sens la un nivel, dar cand privesti mai in profunzime, devine clar ca scopul e nerecomandabil. Sa spunem ca lucrezi in vanzari, si iti propui sa iti cresti veniturile cu 20% devenind un vanzator mai eficient. Acesta pare un scop rezonabil si inteligent. Dar e posibil ca, surprinzator, sa dai peste tot felul de blocaje interne cand incerci sa il pui in practica. Ar trebui sa te simti motivat, dar nu te simti.

Problema poate fi aceea ca la un nivel mai profund, mintea ta stie ca de fapt nu vrei sa lucrezi in vanzari deloc. In realitate vrei sa fii muzician. Asa ca oricat te-ai stradui sa avansezi in domeniul vanzarilor, pentru tine va fi mereu o fundatura motivationala. Nu-ti vei convinge niciodata mintea sa renunte la visul mai important de a deveni muzician.

Cand iti propui scopuri prea marunte si prea timide, suferi de o perpetua lipsa de motivare. Poti incerca toate tehnicile de motivare emotionala existente, dar iti pierzi vremea. In sinea ta stii deja adevarul. Trebuie doar sa-ti aduni curajul de a-ti recunoaste adevaratele dorinte. Apoi va trebui sa te confrunti cu indoiala de sine si cu frica ce te-au facut sa te auto-limitezi. Nu poti evita acest lucru, daca vrei sa experimentezi motivarea de durata. Paradoxal, adevarata cheie spre motivare este sa-ti propui scopuri care te sperie.

Iti recomand sa lucrezi la aceste blocaje cu ajutorul jurnalului. Scrie o intrebare cum ar fi: De ce ma simt nemotivat sa ating acest scop? Apoi scrie orice raspuns iti vine in minte. Deseori vei descoperi ca sursa blocajului este ca iti propui scopuri prea marunte. Lasi fricile, scuzele si credintele limitative sa te tina pe loc. Mintea ta subconstienta stie ca te multumesti cu prea putin, asa ca nu iti va oferi combustibil motivational pana cand nu iei atitudine, iti infrunti fricile si recunosti adevarata dorinta a inimii tale. Odata ce te hotarasti in sfarsit sa-ti infrunti fricile si sa lasi balta scuzele, motivatia ta se va dezlantui. Eu cand aplic acest proces, descopar noi scopuri care par nerezonabil de mari. Admit ca le vreau, dar ma simt incapabil sa le ating. Totusi, cand iau in sfarsit atitudine si imi propun scopuri dincolo de zona mea de confort, cumva ajung sa ma simt motivat, si gasesc in mine tot felul de resurse neasteptate care sa ma ajute. A fost nerezonabil sa-mi propun ca pagina mea web sa ajunga la un milion de vizitatori pe luna fara sa cheltuiesc bani pe publicitate? Initial asa am crezut, dar in sinea mea mi-am propus acest scop inca dinainte sa lansez pagina, fiindca ma inspira. Scopuri mai rezonabile cu privire la numarul de vizitatori nu aveau efect motivational asupra mea. Acum ca mi-am atins scopul, urmatorul meu scop cu privire la traficul pe pagina mea este sa ajunga la 10 milioane de vizitatori pe luna. E nerezonabil? Probabil. Dar cumva, e foarte motivant pentru mine.

Pare contra-intuitiv ca motivatia sa fie maxima atunci cand iti stabilesti scopuri dincolo de zona ta de confort, dar am vazut acest lucru repetandu-se de prea multe ori ca sa-l ignor. Poate ca trebuie sa ne propunem scopuri mari, incredibile, indraznete, pentru a ne simti cu adevarat motivati.

Poate ca scopurile mici nu sunt suficiente pentru a declansa dezlantuirea energiei motivationale. Daca un scop ni se pare prea usor de atins, nu ne vom pune la bataie toate resursele interioare. Abia cand ne propunem scopuri nerezonabile ies la iveala toate resursele interioare, inclusiv motivatia si elanul.

Cand imi propun un scop suficient de mare si de provocator, n-am nevoie sa ma stimulez cu bum-bum emotional. Ma simt motivat sa-l urmez fiindca intelectul ma sprijina in totalitate. Pur si simplu ma trezesc facand ceea ce e de facut. Fara batai in piept.

de Steve Pavlina
Traducerea: Irina Tofan

Site-ul personal al lui Steve Pavlina

• Truth: Accept reality and rid your life of falsehood and denial
• Love: Improve your ability to connect with yourself and others
• Power: Build your motivation and discipline to create the life you desire
• Oneness: Stop fighting against resistance, and make the world your ally
• Authority: Take command of your life, and learn to make clear decisions
• Courage: Summon the inner strength to take action in spite of fear
• Intelligence: Live authentically, and express your genuine creativity

The areas of your life this site will help you improve include:

• Habits: Create a daily routine that gives you a sense of flow
• Career: Build a career you’re truly passionate about
• Money: Achieve financial abundance without compromising your integrity
• Health: Adopt health habits that empower your physical body
• Relationships: Enjoy loving relationships that help you grow
• Spirituality: Raise your awareness and live more consciously

„Ochiul prin care il vad pe Dumnezeu este acelasi ochi prin care Dumnezeu ma vede pe mine: ochiul meu si ochiul Domnului sunt un singur ochi, o singura viziune, o singura cunoastere, o singura iubire.” C.G.Jung (1875 – 1961)

Dumnezeu a făcut originale, nu copii!! Dumnezeu ne-a creat pe toţi diferiţi, nu identici! Roagă-te pentru a fi pe deplin încredinţat că ceea ce faci şi în ceea ce crezi, face parte cu adevărat din prerogativele Domnului. Poţi căpăta acest răspuns de la Dumnezeu prin stăruinţă în rugăciune, când îţi doreşti cu adevărat a împlini voia Lui şi inima ţi-e plină de a fi plăcut Domnului…Domnul tău vine şi îţi răspunde. Nu prin aceeaşi metodă la toată lumea desigur. Dar, important este că vei şti în inima ta răspunsul Lui şi-l vei recunoaşte după puterea cu care ţi-a fost trimis acest răspuns…după siguranţa puternică simţirii tale, care nu este alta decât încredinţărea ta profundă, pe care nici n-o poţi justifica de ce o simţi atât de îndârjit şi pregnant şi nimeni nu te poate zdruncina în privinţa ei. Asta pentru că ţi-a fost dată de sus, prin putere divină…pentru că ţi s-a răspuns la întrebare…pentru că Dumnezeu a îngăduit ca tu să ai o încredinţare corectă şi pe placul Său.

Noi, ca şi oameni, trebuie să ne dăm credit unii altora mult mai mult decât o facem în prezent. Asta pentru că omenirea are nevoie de descătuşare, de eliberare din captivităţi religioase şi dogmatice…pentru că a venit vremea ca omenirea să-L descopere pe Dumnezeu aşa cum este El şi cum vrea El să se reveleze fiecăruia dintre noi, pentru a nu mai fi robiţi şi nefericiţi, închişi într-o dogmă ce ne stăpâneşte şi care a fost formată cândva tot de oameni şi în care credem probabil mai mult decât credem în EL. Aceste canoane şi reguli, au avut la vremurile lor cerinţe şi fundamente probabil raţionale, ajungându-se la luarea de aceaste decizii din motivaţii justificate şi pentru anumite considerente. Dar oare s-a ţinut seama şi de considerentul lui Dumnezeu?… Date fiind vremurile şi evoluţia lumii la acea perioadă tulbure şi de mare confuzie privind creştinismul (şi nu numai), nu prea putem să-i condamdăm pe strămoşii nostri că ei ne-au robit şi ne-au vătămat indirect prin punerea în practică a viziunilor proprii, nu-i aşa?… Acum, fiecare să gândească pentru el. A venit vremea ca noi să lăsăm moştenire urmaşilor noştri ADEVĂRATELE ÎNCREDINŢĂRI ale lui Dumnezeu, iar acestea nu se capătă în chip lumesc…ci prin gândire duhovnicească…prin har, prin Duh Sfânt…prin insistenţă şi rugăciune, prin chemarea Domnului întru a ne răspunde, chemare făcută cu tot miezul fiinţei tale. Şi conform îndrumării: „Cere şi ţi se va da!” …vei primi răspunsul tău ce te va dezrobi din falsele încredinţări şi dogme în care trăieşti poate mai supus, decât trăieşti de fapt supus lui Dumnezeu.
Am spus mai devreme că trebuie să ne dăm mai mult credit unii altora…că trebuie să ne încredem mai mult unii în alţii, să nu ne mai judecăm şi să nu ne forţăm să simţim, să gândim, să acţionăm toţi în acelaşi mod! Precum a fost spus… Dumnezeu a creat ORIGINALE, nu copii xerox! Şi cum apostolul Pavel întăreşte această idee: „…fiecare să rămână în încredinţarea lui…” ar trebui să acordăm mai multă importanţă acestui detaliu şi să acţionăm în consecinţă.

fragment din romanul autobiografic Operaţie pe suflet

Omul se naşte pentru a iubi. Se zice că degeaba ai trăit pe acest pământ dacă nu ai iubit…Să fie oare doar un clişeu învechit?
În modernismul epocii noastre, oamenii se confruntă tot mai des în diversele circumstanţe de viaţă (direct proporţionale cu nivelul existenţial al fiecăruia), cu noţiunea de dragoste şi „urmările” sale inerente : varietate de complicaţii, evoluţii, decăderi, vindecări şi îmbolnăviri, combinaţii sau solitudini, care pentru unii sunt „mumă” şi pentru alţii „ciumă”.
În fiecare zi trec pe lângă mine alţi oameni faţă de ziua precedentă; unii dintre ei, în graba lor mă ating sau mă îmbrâncesc. Observ atent persoana care a trecut pe lângă mine, parcă invitându-mă s-o studiez. Curioasă mă întreb în sinea mea dacă acel om a cunoscut dragostea. Este o întrebare firească, dar şi absurdă totodată, cum şi dragostea este cel mai firesc sentiment, dar paradoxal… şi iraţional de-o potrivă. În consecinţă, a iubi poate fi un act firesc, sau un act absurd. Dragostea care este cu adevărat genuină este întotdeauna iraţională, asta e cert; ea nu are şi nu cere motive, argumente, justificări sau interese pentru a exista…ea doar există…sau nu.
Omul s-a născut pentru a iubi. Numai dragostea îl învaţă pe om a dărui, a cunoaşte şi a se cunoaşte, a se jertfi, a se lepăda de sine, a împărtăşi, a evolua, a se desăvârşi spiritual. Dar oare mai avem noi astăzi nevoie de dragoste?… Astăzi, când nu găsim timp nici pentru noi înşine a ne asculta să ştim ceea ce de fapt avem nevoie ? Şi totuşi, se pare că da…cu toate acestea, noi, oamenii, avem mare nevoie de dragoste!
De ce? Pentru că, marea majoritate dintre noi iubim cafeaua…cu sau fără frişcă, festivă sau nu, dulce sau amară, fierbinte sau rece, în fiecare dimineaţă, sau orice alt moment al zilei şi depindem de ea; ne-am obişnuit cu băutura rafinată a o sorbi zilnic sub forma unui ritual…ne-am obişnuit cu cafeaua noastra cu frişcă… Care este legătura dintre dragoste şi cafea? Păi… să ne întrebăm aşa : oare nu cumva ne-am obişnuit şi cu persoana dragă de lângă noi (pe care ne amăgim singuri că o iubim), că ar fi acea cafea cu care ne-am obişnuit de asemenea, dar pe care categoric nu putem afirma că o iubim? Iată încurcătura…
A-ţi fi drag cineva nu este nicidecum sinonim cu faptul că iubeşti. Persoana dragă, îţi este dragă de cele mai multe ori pentru că te-ai obişnuit cu ea datorită longevităţii vremii. Ai învăţat să-i apreciezi calităţile şi să-i tolerezi defectele. Aţi « crescut » împreună ! Ori, dragostea implică mult mai mult de atât! Din nefericire o definiţie standard nu exista în ceea ce priveşte acest sentiment controversat. Poate şi noi, în graba noastră cotidiană, confundăm dragostea cu o cafea cu frişcă, cu care ne-am obişnuit a ne răsfăţa în fiecare zi…Nu trebuie uitat faptul că dragostea nu are nevoie de “acomodare”. Ea nu are nici masură, intensitate sau definiţie…ea ori exista, ori…nu. Şi cel mai uşor de identificat… este iraţională ! Nu are nevoie de motive, cauze şi explicaţii ca să existe ! Iubeşti pe acel cineva, doar pentru că aşa simţi ! Nu este nevoie de nimic în plus ! Uneori asculţi vocea şoptită de inimă şi îţi merge bine, alteori nu… şi dragostea ta este pusă pe linia de aşteptare…este amânată să bată la uşa ta. Pentru că tu inconştient ai respins-o. Revine poate peste câteva săptămâni (în cazul în care eşti cu adevărat norocos !) sau peste câteva luni sau ani…sau niciodată. În tărâmul dragostei să nu pierzi niciodată vreun tren! Să nu-l pierzi…pentru că este foarte posibil să fie numai unul singur care trece prin viaţa ta. Iar locomotivele nu-ţi plac, tu vrei un tren complet…al tău!
Să nu uităm niciodată să privim în ceaşca noastră de cafea, să ne permitem o clipa intimă de sinceritate cu noi înşine şi să avem curajul de a privi în ochi fiinţa dragă, întrebându-ne dacă nu cumva ea a devenit între timp (sau a fost chiar de la bun început) cafeaua noastră cu frişcă…şi nu dragostea iraţională şoptită de vocea inimii…
Şi cum “Boala lungă e moarte sigură…” poate că a venit timpul de a „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi„ şi poate ar fi bine-venit să începem a gândi că este necesar să ne scutim atât pe noi înşine cât şi pe cei dragi de lângă noi de lungul şi anevoiosul drum al aşteptării marii împliniri dată de o dragoste adevărată, poate unică în această viaţă, dar care de fapt nu există…Să purcedem aşadar cu îndrăzneală şi fără laşitate în labirintul propriei inimi, descoperind dacă ceea ce freamătă acolo este dragoste…sau doar cafea cu frişcă…

© adina-cristinela ghinescu 2005

articol din Atitudinea aici

Lansare în poezie, lansare în culoare…lansare în viaţă

Motto personal: NU EU SUNT IMPORTANTĂ, CI CEEA CE IESE DIN MINE, CARE APARŢINE LUI DUMNEZEU…

Cândva am spus că „Cea mai importantă în viaţă este RĂTĂCIREA, dar ea este inutilă fără REGĂSIRE…”, iar „Comorile adevărate sunt cele care nu se văd şi despre care nu se vorbeşte…”. Da, cândva am spus asta, iar acum a devenit dictonul cărţii mele pe care o lansez împreună cu expoziţia de pictură de şevalet purtând acelaşi titlul ca şi volumul de versuri, la data de 3 noiembrie, în Galaţi, la Restaurantul TT ( pe Str. Domnească, nr. 139 bis ), începând cu ora 16.00. Desigur că sunteţi aşteptaţi cu drag, toţi cei doritori de regăsirea în fiinţă şi nu numai…

Mereu am văzut arta, pictura în mod special, ca o completare artistică a versului, două dimensiuni plastice căutându-se şi găsindu-se una pe cealaltă pentru a împlini un vis. Visul meu.

Nu accidental volumul meu debutează cu poezia „Acum am început dintr-un sfârşit” şi de asemeni, nu întâmplător se încheie cu „Final de carte”…

Fiecare dintre noi avem pe parcursul vieţii mai multe capitole pe care le conştientizăm, sau nu; dar ele există. Pentru mulţi, aceste capitole de viaţă se aseamănă atât de mult între ele, încât e dificil să le distingi. Eu nu aparţin acestei categorii şi tocmai această particularitate m-a condus să creez ceea ce dvs. astăzi aveţi la alegere să parcurgeţi sau nu… povestea pe care eu o ofer.

„Murim în multe doruri în fiecare zi
Prin teama garnisită în inima de suflet…
Aşa poftă de sete înspre a Te iubi,
Cum dor neîmplinit ascunde al meu sunet.
……………………………………………………………..
Pătrunzătoare clipe în tainic de demult
Mi-au fost descoprite prin acte de spectacol…
Şi m-a durut carnal şi-am plâns cu mult mai mult,
Cu cât am înţeles că se numea miracol.”

am spus eu în Suflet, trup şi cuget… şi nu doar am spus… am trăit!

Toţi ne dorim cam aceleaşi lucruri pe acest pământ, iar asta ne uneşte mai mult decât ne imaginăm. Vrem alinare, înţelegere, belşug, oameni dragi pe care îi iubim mereu să ne înconjoare cu minunatele lor prezenţe care ne animă, sclipiri de faimă… ne dorim mai presus de orice tihna cugetului şi sufletului, o împlinire ca o Fata Morgana după care alergăm nebuneşte, uneori involuntar şi inconştient, dar puternic ademeniţi de al său mister, ne dorim de fapt împăcarea cu fiinţa noastră, întrucât ea este dată de împăcarea fiecăruia dintre noi cu Creatorul nostru – Dumnezeu.

Prin paginile volumului meu, simbolic intitulat SĂ AI CE SĂ PIERZI… eu vin să te oglindesc pe tine… oricine ai fi tu… Vin să-ţi dau o noua reflexie care să te conducă să simţi imboldul în a te descifra, a simţi şi cunoaşte dorinţa de a te împăca cu tine, singurul fundament raţional omenesc care îşi are originile în spiritual. Călătoria nu este uşoară, dar pot garanta că este una frumoasă, spectaculoasă… Ce poate fi mai neprihănit decât călătoria ce o întreprinzi înspre tine pentru a spăla sinele ce între timp s-a murdărit şi a te lăsa purtat de vânturi sihastre într-o preschimbare celestă şi pură a întregii tale fiinţe?… Ce poate fi mai mulţumitor pentru un Om decât împăcarea cu el însuşi tradusă de împăcarea cu Cel care a îngăduit să existe?…
Să ai ce pierzi…?… Răspunsul este la tine!

© copyright 2007 Adina-Cristinela Ghinescu

Eu nu mă trec cu timpul, ci timpul este acela care trece prin mine, rămânând mereu acelaşi.

Articole presă online aici:

• Cotidian Imparțial 
• Atitudinea
• Alte articole din presa scrisă, fotografii, recenzii și invitați

Pentru a comanda volumul  “Să ai ce să pierzi…”, precum și alte cărți de autoarea Adina-Cristinela Ghinescu mergi aici:

• Pagina de comandă de pe Site-ul Oficial

• Librăria Mihai Eminescu, București

Despre Adina-Cristinela Ghinescu și volumul ”Să ai ce să pierzi…”

Film de prezentare în cadrul lansării (eveniment cultural 2007)

Film despre lansarea evenimentului “Să ai ce să pierzi…” (2007)